Skip to content

About Robert Lozinski

Autor de Blog El Maestro® y editor de los contenidos. Nacido en Moldavia, república perteneciente hasta finales de los 80 del pasado siglo a la desaparecida Unión Soviética. Licenciado en Filología por la Universidad Estatal de Kishinau. Doctorado en Filología Hispánica por la Universidad de Bucarest. Profesor de español en el Liceo Bilingüe “Miguel de Cervantes Saavedra” de Bucarest. Autor del Blog “La Ruleta Chechena" donde publica artículos y relatos. Su novela, "La ruleta chechena", fue premiada con “Francisco García Pavón de Narrativa, 2008”.

Aída es española y trabaja en Radio Francia Internacional. Ha venido a Rumanía para hacer unos reportajes sobre la vida de los gitanos. El tema principal es la expulsión de los gitanos rumanos de Francia.
Prepara las entrevistas minuciosamente y se pone nerviosa cuando la gente que tenía que entrevistar no contesta las llamadas a pesar de haberse puesto de acuerdo previamente. Eso ha pasado con el único diputado gitano en el Parlamento Rumano, ha ido dando largas. La última excusa fue que tenía que ir al dentista. “Cálmate”, se dice Aída, y busca en su agenda otros números y otros nombres.
Yo soy su traductor y acompañante y me gano con ello unos euros: en cuatro días, aproximadamente el equivalente de mi sueldo de todo un mes. Aída alucina cuando le digo que cobro 350 euros al mes como profesor de castellano, doctor en filología y otras medallas honoríficas; y que mi amigo Silvio, profesor de deporte, que está haciendo de chófer, gana 170 más o menos, trabajando en un centro donde los alumnos, muchos de ellos gitanos, zurran a los profesores si no son buenos. A mi amigo esto no le pasa; es un buen psicólogo y un gran pedagogo, y sabe esquivar puñetazos, patadas y escupitajos.
Le digo a Aída que a la gente le cuesta cada vez más entender una democracia con desempleo, sueldos indignos y precios aberrantes. “Todo lo que se ha construido en este país, le aclara Silvio, carreteras, casas, escuelas y hospitales son obra del dictador fusilado”.

Tal vez nuestros argumentos le parecen a Aída demasiado elementales, pero al trabajador sin trabajo, al pensionista sin pensión o al asalariado con el sueldo rebajado, cualquier teoría sobre no sé qué cambio de no sé qué sistema le suena a puro engaño.
Estamos en Bărbulești, aldea mayoritariamente gitana, a unos 60 kilómetros de Bucarest. El alcalde, Ion Cuţitaru, también es gitano. Razona de una manera sencilla y sin complejos. A Sarkozy, en su opinión, se le ha ido la olla. “Quizás se sienta acomplejado por el hecho de que él tampoco es francés”, dice con sorna.

En Sintești, otro pueblo con gran porcentaje de población gitana, el Bulibaşa (una especie de autoridad local) nos da su número de móvil y nos invita a festejar con los suyos y otros representantes de su etnia el 40 aniversario del encuentro anual de gitanos que es al día siguiente. Decidimos ir sin más.
Vamos en el coche de Silvio, un Dacia viejo y destartalado que no llama la atención. Evitamos así que nos pidan dinero por las entrevistas; porque los gitanos suelen ser muy gitanos, sí señor.
Nos acercamos a una tienda que resguarda de los rayos del sol a un clan entero: mujeres con trenzas, faldas de muchos colores, grandes collares de oro sobre el pecho; hombres tripudos con cadenas gruesas del mismo metal, niños jugando con sables. Enfrente de la reunión un hombre está asando un cordero clavado en cuatro estacas. Lo hace calladamente, con mucho arte. Gotas de grasa caen sobre las brasas arrancando pequeños brotes de fuego. El aroma es tal que no podemos evitar acercarnos. “Para mí que el chef es rumano”, le comento a Silvio al oído. “Seguro”, dice Silvio y sonríe.
El hombre tripudo nos invita a sentarnos. Le damos las gracias pero tenemos que entrevistar primero al Rey de los Gitanos, Florin Cioabă. Hacemos, no obstante, un par de fotos con el cordero y con los dos críos que se lo están pasando bomba delante de la cámara de Aída.
Los músicos dedican canciones a Sarkozy y las mujeres bailan trotando sobre la hierba muy verde. El día es muy caluroso. Un arroyo de montaña envía su frescor agradable y allí buscamos, Aída y yo, un lugar para sentarnos. Aprovechamos la proximidad de otra familia, no muy numerosa, y nos acercamos a hablar con ellos. Los hombres empiezan a reírse mostrando las dentaduras de oro. Les importamos un bledo, pero acceden a contarnos algo sobre su vida. Andrei es chófer. “Soy rumano, dice, y convivo con ellos desde la infancia”.
Se me ocurre que los gitanos adinerados tienen empleados rumanos. Antes era al revés.
Mientras estamos conversando, probamos jamón ahumado -¡una delicia- y lo acompañamos con vino tinto. Fraga, la mujer, es analfabeta, pero es muy lista. Tiene ojos negros y brillantes. Critica a su marido porque está demasiado gordo. Ya no lo quiere como esposo, yo le gusto más, y se sienta a mi lado. Aída tiene el micro preparado, ha sido fácil, y vengan las preguntas. Fraga no sabe leer ni escribir pero sabe contar el dinero y lo considera suficiente. Los hombres lo ganamos, aclara su marido, y las mujeres lo administran”. No queda muy claro cómo se ganan la vida: unos 2000 mil euros al mes cada uno. “Somos buenos negociantes, eso es todo” dice el más joven. Luego van al bosque cercano a traer leña. El cordero está pastando tranquilamente no muy lejos sin sospechar la tragedia que se le viene encima.
Por la tarde regresamos. Aída está cansada pero contenta: tiene la entrevista con el rey, los relatos de varios jefes de clanes gitanos, de los miembros varones de una familia y de una mujer. Al final se duerme. Silvio y yo seguimos hablando de cualquier cosa. El paisaje a ambos lados de la carretera es el mismo: Rumanía en una profunda crisis histórica que dura siglos. “¿Qué, coño, le falta a este país?”, nos preguntamos casi al mismo tiempo. Y nos echamos a reír.
Hay quienes dicen que un pueblo.
images
Misiunea rromani

Aida e spaniolă şi lucrează pentru Radio France International. A venit în România să facă nişte reportaje despre viaţa ţiganilor. Tema principală este expulzarea ţiganilor români din Franţa.

Pregăteşte interviurile minuţios şi şe enervează când persoanele cu care trebuia să se întâlnească nu răspund la telefon deşi totul fusese stabilit dinainte. Aceasta ni s-a întâmplat cu deputatul  romilor în parlament, ne-a trimis pur şi simplu la plimbare. Ultimul pretext a fost că trebuia să meargă la dentist. Calmează-te, îşi zice Aida şi caută în agendă alte nume şi numere de telefon.

Eu sunt traducător şi însoţitor şi câştig câţiva euro, în patru zile aproape salariul meu pe o lună. Aidei nu-i vine să creadă că eu am 350 de euro pe lună ca profesor la liceu, Doctor en Filologie şi alte medalii onorifice şi că prietenul meu Silviu, profesor de sport şi care ne-a fost şofer, câştigă aproximativ 170, într-o şcoală unde elevii, mulţi dintre ei ţigani, le aranjează freza profesorilor dacă nu sunt cuminţi. Prietenului meu nu i se întâmplă asta; slavă Domunului e un bun psiholog şi un mare pedagog şi se pricepe să eschiveze flegmele, pumnii şi şuturile.

Îi spun Aidei că oamenilor le este din ce în ce mai greu să înţeleagă o democraţie cu şomaj, salarii umilitoare şi preţuri aberante. Tot ce s-a construit în ţara asta, îi explică Silviu, şosele, blocuri, şcoli şi spitale, sunt de pe timpul dictatorului împuşcat. Poate că argumentele noastre  i se par elementare dar muncitorului fără un loc de muncă, pensionarului fără pensie sau salariatului cu salariul redus orice teorie despre nu ştiu ce schimbare a nu ştiu cărui sistem îi sună a simplă minciună.

Ne aflăm la Bărbuleşti, sat majoritar ţigănesc, la 60 de kilometri de Bucureşti. Primarul, Ion Cuţitaru, e şi el ţigan. Judecă simplu şi fără complexe. Sarkozy, după părerea lui, a luat-o razna rău de tot. Poate că se simte complexat de faptul că nici el nu e francez get-beget, spune ironic.

La Sinteşti, altă localitate cu un procent mare de populaţie romă, Bulibaşa ne dă numărul său de mobil şi ne invită să sărbătorim cu tot neamul său şi alţi reprezentanţi ai rasei a 40-a întâlnire anuală a ţiganilor care are loc a doua zi. Acceptăm fără să stăm prea mult pe gânduri.

Mergem cu maşina lui Silviu, o Dacie veche şi hodoroagă care nu atrage atenţia, evitând astfel să fim taxaţi  pentru interviuri; ţiganului trebuie să-i iasă şi lui un ban că de aia-i ţigan.

Ne apropiem de un cort care adăposteşte de razele soarelui un clan întreg: femei cu părul împletit în cozi lungi, fuste de toate culorile şi salbe mari de aur la gât; bârbaţi burtoşi cu lanţuri din acelaşi metal şi copii cu săbii de jucărie. În faţa adunării un om prăjeşte un miel răstignit în patru ţepuşe. Îşi face treaba în tăcere, cu multă măiestrie. Picături de grăsime cad în cărbunii încinşi smulgând din mijlocul lor flăcări mici. Mirosul de fum ne face să ne apropiem. Bucătarul trebuie să fie român, îi şoptesc lui Silviu. Silviu aprobă şi zâmbeşte. Burtosul ne invită să luăm loc. Îi mulţumim. Nu putem. Întâi trebuie să-i luăm un interviu lui Florin Cioabă, Regele Romilor. Facem totuşi căteva poze cu mielul. Copiii ţopăie şi ei în faţa camerei.

Muzicanţii cântă în cinstea lui Sarcozy iar femeile dansează pe iarba verde. Ziua e foarte călduroasă. Un pârâu de munte răspândeşte o răcoare plăcută; eu cu Aida căutăm un loc să ne aşezăm. Silviu s-a dus să vadă dacă nu i-a ciordit nimeni Dacia lui veche şi hodorogită. Aproape de noi, o altă familie, nu foarte numeroasă, face pregătiri. Intrăm în vorbă cu ei. Bărbaţii râd, arătându-şi dantura de aur. Nu prea le pasă de noi dar acceptă totuşi să ne povestească căte ceva despre viaţa lor. Andrei e şofer. Zice că e român şi convieţuieşte cu ei de mic. Ţiganii au angajaţi români, mi-am zis în minte. Înainte era invers.

În timp ce stăm de vorbă, gustăm din jambonul afumat, bun, nimic de zis, şi bem puţin vin roşu. Fraga nu știe carte dar e ascuţită la minte. Are ochi negri şi strălucitori. Îşi critică soţul pentru că e gras. Nu-l mai vrea de bărbat, eu îi plac mai mult şi se aşază lângă mine.

Aida are microfonul pregătit, a mers repede, şi începem. Fraga nu ştie şă scrie nici să citească dar se pricepe la numărat bani şi i se pare suficient. Noi îi câştigăm, zic bărbaţii,  femeile îi administrează. Nu spun clar cum îi câştigă, în jur de 2000 de euro pe lună fiecare dintre ei, suntem buni afacerişti, atâta tot, spune cel mai tânăr. Când interviul ia sfârşit, se duc în pădure după lemne. Mielul stă liniştit nu departe și rumegă iarbă. Nici nu bănuieşte ce nenorocire îl paște.

Seara facem cale întoarsă. Aida e sleită de puteri dar mulţumită; are mărturia regelui, a unor şefi de clan, a membrilor unei familii şi a unei femei rome. În cele din urmă adoarme. Eu cu Silviu vorbim de una alta. Peisajul pe ambele părţi ale drumului este același; România într-o profundă criză ce durează secole. Ce naiba îi lipseşte acestei ţări?, ne întrebăm aproape în acelaşi timp şi izbucnim în râs.

Unii zic că un popor.

El Ruso/Rusa: para hacer algo útil e interesante en estas vacaciones

moscu_1El ruso, junto con el serbio, el serbocroata, el búlgaro, el eslovaco, el esloveno, el macedonio, el polaco, el checo, el ukraniano y el bielorruso, es un idioma eslavo. Las lenguas eslavas se extienden por el centro y este de Europa y también por el noreste de Asia.

http://es.spainforusia.com/d/649795/d/1010093206_7.jpg

La Iglesia eslavona, instaurada en el siglo IX por obra de los apóstoles griegos Cirilo y Metodio, dotó a los eslavos de un alfabeto, base posterior del cirílico que utilizan el ruso, el búlgaro, el ukraniano, el bielorruso, el serbio etc.

...continue reading "El Ruso"

hands and dry land with tree background
imagen:pt.depositphotos.com

El día 30 de junio estuve en un examen en la sección bilingüe de un liceo de Ploiești. Para llegar a tiempo tuve que despertar a las 5 y media y coger el tren a las 7 y cuarto. A las 8 y pico bajaba en la Estación Sur de la ciudad industrial del petróleo y a las nueve hice acto de presencia en el Colegio Nacional "Jean Monnet" para hacer la prueba de bachillerato español a los cuatro alumnos.

Los alumnos estuvieron magníficos y todos sacaron nivel B2 de competencia lingüística.

Sobre las 5 de la tarde nos despedíamos del centro y a las 5 y cuarto más o menos dejábamos la ciudad.

Por ocho horas de trabajo, a mí, el estado rumano, me va a pagar 17 lei -unos 3 con 70 euros- que voy a cobrar, con suerte, a principios de otoño. Espero también que me devuelvan los gastos del viaje.

Pagando así a los maestros dudo que la enseñanza vaya a mejorar nunca.

Pe data de 30 iunie am fost în comisia de examinare la secția bilingvă a unui liceu din Ploiești. Pentru a ajunge la timp a trebuit să mă trezesc la 5 și jumătate și să iau trenul la 7 și un sfert. La 8 și ceva eram la Gara de Sud din orașul industrial al petrolului și la 9 m-am prezentat la Colegiul Național "Jean Monnet" pentru a-i examina pe cei patru candidați pentru proba de bacalaureat spaniol.

Elevii au fost minunați și au obținut nivelul de competențe B2.

Pe la 5 seara ne luam rămas bun de a liceu iar la 5 și un sfert lăsam orașul în urmă.

Pentru 8 ore de muncă statul român îmi va plăti 17 lei pe care îi voi primi, cu ceva noroc, când începe toamna. Sper, de asemenea, să-mi fie returnat și costul deplasării.

Plătind astfel profesorii, mă îndoiesc că învățământul se va îmbunătăți vreodată.

Es el segundo año que el Liceo Cervantes y Blog El Maestro® desarrollan el proyecto "Exprésate a través del teatro". La obra de este año sePoster 3 llamó "¿Qué le pasa a Papá Noel?". Los autores son alumnos del XIIB y actuaron alumnos del V, VI y VII cursos. Cosechó mucho éxito y un montón de premios en el  Festival de  Teatro  Escolar "Federico García Lorca" de este año.

El Liceo Cervantes y Blog El Maestro® decidieron premiar a todos los alumnos que participaron en el proyecto.

Este al doilea an când Liceul Bilingv Miguel de Cervantes și Blog El Maestro® dezvoltă proiectul "Exprimă-te prin teatru".

Piesa de anul acesta s-a numit "¿Qué le pasa a Papá Noel?" A fost compusă de elevi din clasa a XII-a și interpretată de elevi din clasele a V-a, a VI-a și a VII-a. A cules multe aprecieri și premii la Festivalul de Teatru școlar Federico García Lorca.

Liceul "Cervantes" și Blog El Maestro® au decis premierea tuturor participanților la proiect după cum urmează: Sergiu Andronache (VIA), Premiul I pentru rol masculin; Darius Catrina (VIA), Premiul II pentru rol masculin; Sergiu Lozinski (VIIC), Premiul III pentru rol masculin; Diana Vasilescu (VIB), Premiul I pentru rol feminin; Letiția Hossu-Longin (VB), Premiul II pentru rol feminin; Maria Răducu (VIA), Premiul III pentru rol feminin; Maria Boantă (VIA), Premiu Special pentru interpretare; Leonard Ciobanu (VIA), Premiu Special pentru interpretare; Cristina De-Alvare (VIB), Premiu Special pentru eleganță scenică; Andrada Stavrositu (VIA), Premiu Special pentru mișcare scenică; Ana Buică, Premiu pentru interpretare; Bianca Chiciu, Premiu pentru intepretare; Yasmin Grăjdan, Premiu pentru interpretare; Ana-Maria Mîndrilă, Bianca Ghiocel, Alexandra Mircea (XIIB), Premii Speciale pentru Regie; Andrei Dumitrache (XIIB), Premiu Special pentru Decor; Raluca Muntean (XB), Premiu Special pentru intermezzo muzical (voce);  Tony Stănescu (XD), Premiu Special pentru intermezzo muzical (chitară); Tudor Oprița (VIB), Premiu pentru participare; Coordonator Robert Lozinski;

Mulțumiri: Doamnei Directoare Camelia Rădulescu și Doamnei Director Adjunct Magdalena Vuțulicu.

1

20160621_19375020160621_19304520160621_191624 20160621_191538 20160621_191129 20160621_190902 20160621_190523 20160621_190005 20160621_185939 20160621_185639 20160621_185423 20160621_184909

739343-anghel-iordanescu-outimagen: http://www.gsp.ro

Lo más fácil es echarle la culpa al entrenador.

En Rumanía últimamente se ha puesto muy de moda culpar a los maestros del fracaso de sus alumnos. El profesor tiene la culpa de que el alumno no sepa nada, la culpa de que no aprenda, de que no quiera estudiar e incluso de que sea un vago.

La selección rumana de fútbol acaba de hundirse ruidosamente en este último europeo: ninguna victoria, un empate y dos derrotas. Y dos golitos, no de táctica sino de penalty.

Perdimos también contra Albania, considerada la más floja del grupo. Se habla incluso de una derrota histórica, de una vergüenza nacional.

Y la culpa de todo la tiene Tata Puiu (Anghel Iordănescu) que 20 años atrás casi rozó con el equipo nacional la semifinal del mundial de los Estados Unidos. Pero entonces jugaban Gică Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu, Florin Răducioiu, Ilie Dumitrescu...

El maestro Tata Puiu tenía otros alumnos.

Cel mai ușor este să dai vina pe antrenor.

În România în ultima vreme e foarte la modă să dai vina pe dascăl pentru eșecul elevilor săi. Profesorul e de vină că elevul nu știe nimic, că nu învață, că nu vrea să învețe sau că e leneș.

Echipa națională s-a prăbușit zgomotos la acest campionat european: nicio victorie, două înfrângeri și un egal. Și două goluri, dar nu din faze de joc ci din penalty.

Ne-a bătut până și Albania, considerată cea mai slabă din grupă. Se vorbește chiar de o înfrângere istorică, de o rușine națională.

De vină pentru toate este Tata Puiu care acum 20 de ani a fost cât pe ce să ajungă cu selecționata în semifinală la mondialul din Statele Unite. Da, dar atunci jucau Gică Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu, Florin Răducioiu, Ilie Dumitrescu...

Învățătoru' Tata Puiu avea alți elevi.