foto: movilonia.com
Avem atâtea mijloace de comunicare încât l-am uitat pe cel mai important: Vorbirea. Copiii noștri nu mai vorbesc la telefon, de exemplu. Preferă tot felul de rețele sociale. Explicația este simplă: e cool, e nou iar tot ce e nou e și interesant. Nici atunci când sunt împreună nu vorbesc direct, nu se privesc în ochi. Se uită în telefon ca și cum cealaltă lume, virtuală, ar conta mai mult decât realitatea în care se află ei.
De multe ori, deși am putea suna, preferăm mesajele. Probabil, dacă nu ar fi apărut această cale de comunicare, am fi transmis ce avem de spus prin viu grai. Ne e greu să vorbim sau pur și simplu folosim imediat tot ce ni se pune la dispozișie, bun sau rău?
Vorbirea s-a perfecționat și ea odată cu evoluția omenirii. La început, când oamenii doreau să-și spună ceva, mârâiau, chițăiau sau sâsâiau. Vorbirea i-a ajutat să-și clarifice intențiile, să înțeleagă ce vor unii de la alții. Iar aceasta, evident, le-a dezvoltat gândirea. Renunțând să vorbim, încetăm să gândim complet. Poate asta ne și dorim; să devenim niște mârâitoare avansate tehnologic.