Stefania Mitincu, XD
Mai demult, un domn mi-a spus că viața din Iad este asemănătoare cu cea de pe Pământ, că Iadul nu este un loc plin de flăcări şi Diavoli. Diferența dintre cele două este că tot ce aici făceai cu plăcere acolo faci fără să simți ceva (spre exemplu, dacă păcatul tău era beția, în Iad vei continua să bei, doar că nu te vei îmbăta).
Cândva am văzut o poza pe internet pe care scria (în engleză): cum ar fi ca după ce mori să ajungi în fața Domnului iar el să te întrebe cum a fost în rai? Mi-a dat de gândit faza asta..
Dacă viața în sine e raiul?
Fiindcă aici simțim orice, chiar şi când greşim/păcătuim...fie că simțim plăcere sau durere...sau ne pare rău...tot sițim ceva. Dacă raiul e făcut tocmai pentru a greşi şi a înțelege din greşeli?
Dacă noi suntem în rai acum şi facem greşeli iar după ce murim ajugem tot în rai? Numai că acolo nu mai avem voie să greşim pentru că “avem tot ce ne trebuie”. Dacă acel “perfect”/“tot ce ne trebuie” al raiului e de fapt reprezentat de cunoştințele dobândite în raiul de pe pământ?
Dacă prin “în rai avem tot” înseamnă că pe pământ trebuie sa încercăm de la substanțe până la acțiuni ca după ce murin să fim “atotştiutori”, să devenin infiniți?
Dacă fiecare dintre noi e Dumnezeu?
Pentru că toți cunoaştem şi toți ar trebui să experimentăm, să greşim. Dacă reîncarnarea e de fapt un rai...peste un rai peste un rai?...