Aprilie, ninge, fulgi/Abril, nieva, copos
Aprilie. Afara ninge. Ninge cu fulgi mici si albi peste florile palide, rozalii ale pomilor. Suspin. Ele vor muri. Si, din pacate, nu sunt singurele care au facut-o sau care o vor mai face. Imi sprijin capul de geam si imi trag genunchii la piept. Asa este mai bine. Sticla rece lipita de tampla mea parca imi alina durerea. Dar durerea nu mai este de mult trupeasca. A patruns acolo, undeva in mine, mi s-a integrat in ganduri si in gesturi si a devenit ceva firesc.
La fel ca si rasaritul si apusul.
O parte a existentei.
Adie vantul. Printre fulgi se amesteca petale din florile dezintegrate de frig. Geamul se abureste usor cand din coltul ochiului imi spanzura o lacrima fierbinte. Dar durerea sufleteasca? Ea nu trece niciodata.
Oricat de mult ai spera, oricat ai incerca, nu trece...