No me hizo feliz una persona sino la ilusión de que esa persona pudiera hacerme feliz, escribe Ada Gavrilă del XIB. Es el segundo artículo de la Revista El Quijote que publicaremos en Los Cervantinos.
Nu un om m-a făcut fericită, ci iluzia că acel om m-ar putea face fericită. Speranța că nu voi rămâne pierdută pentru totdeauna, că voi fi într-un final salvată. Însă n-a fost să fie așa.
El n-a fost așa cum am crezut eu că va fi, sau cum mi-am dorit să fie. N-a putut și probabil nici nu și-a imaginat că exista posibilitatea de-a mă salva.
În mod inconștient, mi-a distrus orice urmă de nădejde, de încredere... de fericire. Cât de amar sună acest cuvânt acum, rostit parcă nu de mine, ci de un spirit covârșitor, ce nimicește un suflet vetust.
Sunt diferită. El m-a schimbat. Și sunt conștientă de faptul că fiecare schimbare aduce cu ea un alt demon feroce, degradându-mi astfel, puțin câte puțin, judecata. Îmi dau seama că nu mă pot opune acestei noi schimbări, ori fiindcă ea este mai puternică, ori fiindcă sunt sătulă să mai lupt. Lipsită de forțe, curaj, ambiții...
Parcă totul devine amețitor în jurul meu, pierzându-mă într-o ceață înspăimântător de adâncă, și visând la alte vieți, la alte Universuri. În zadar... Devin din ce în ce mai slabă și mă las acaparată de boala cea mai periculoasă.
Dragostea... chiar este o boală. Ea însăși m-a învăluit cu tentaculele sale amare într-o lume inefabilă, încercând să mă îndepărteze de realitate. Și, până la urmă, ce am făcut eu? M-am lăsat purtată de o tristețe pe care o credeam efemeră și neverosimilă.
M-am înșelat. Am înțeles prea târziu că mă îmbolnăvisem involuntar, fusesem diagnosticată de crudul destin și sortită pierzaniei.
Cel puțin, acum nu mă mai tem, nu mai sper să fiu salvată. Într-un final, am înțeles că nu mai pot nega ineluctabilul.
Pentru mine nu există scăpare. Iar tot ceea ce țineam să consider un refugiu, s-a transformat în propriul blestem. Chiar dacă a fost numai pentru o secundă, un an sau pentru totdeauna, am comis grava greșeală.
Am iubit. Nu m-am mulțumit cu tot ceea ce aveam până atunci și, ironic, am simțit că trebuie să pierd ceva.
Așa că mă contrazic. Nu el m-a distrus. M-am distrus eu însămi.
(Ada Gavrilă, clasa a XI-a B)