Skip to content

Capăt De Linie

Întunericul mă înconjura ca o ceață densă,efes ce mă sufoca. Tăcerea și bezna domneau împrejurul meu. Eram singură pe o șosea de țară, probabil, la o oră foarte târzie. Când am plecat, nu mi-a păsat unde voi merge. Știam doar că trebuie s-o fac. Cum am ajuns la concluzia asta? Acasă totul părea normal. Viața perfectă a unei adolescente de 16 ani: prieteni, rezultate bune la școala, distracții, mici năzbâtii. Și-a atunci, de ce ai plecat? Cu toate astea am facut-o. Știu doar că, înainte să plec, am auzit o chemare, o voce din subconștientul meu care-mi spunea că trebuia să ajung undeva. Dar unde anume?

   -Of, Rose! Lasă-le naibii de întrebări!, m-am mustrat singură, cu voce tare.

Și, astfel, tăcerea, tăcerea de nedescris a nopții s-a spulberat. Totul, fără să-mi dau seama, s-a sfârșit aici!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: