Omul de la catedră (Reforma Andronescu)
Doamnă Ministru Ecaterina Andronescu,
Înainte de a propune reforme japoneze în învățământul nostru, trebuie să ținem cont de realitățile românești. Copiii japonezi, coreeni, chinezi sunt cunoscuți ca fiind cei mai disciplinați elevi din lume pentru că părinții nu au renunțat la educarea lor. Din păcate, unii părinți români nu își mai educă copiii. Pentru ei, în ziua de azi, a-și educa copilul înseamnă a-i îngrădi libertatea, adică a-l opri sa facă tot ce îi trece prin cap, oriunde s-ar afla; pe stradă, în metrou, la cumpărături sau în clasă, la ore. Este greu să predai când nu ești ascultat, când ești întrerupt în repetate rânduri în mijlocul explicațiilor, când ești contrazis fără rost, sau când îți este contestată permanent evaluarea.
Poate că ar fi mai bine, dacă într-adevăr ne dorim o reformă în educație, să atingem și problema educației copiilor, poate chiar a societății în ansamblu. Educația nu o face doar profesorul, dupa cum nici sănătatea nu depinde doar de medic. Fiecare om trebuie să dorească să se educe, sau să fie sănătos.
În legătură cu evaluarea profesorilor, și noi, cei din învățământul preuniversitar, suntem evaluați anual si întocmim un raport de activitate, în care prezentăm toate activitățile desfășurate la clasă, în școală și în afara ei. Acest document este analizat și avizat de șeful de catedră și, apoi, aprobat de Consiliul de Administrație. La finalul anului școlar primim calificative. Examinarea periodică, pe care o propuneți pentru profesorii din preuniversitar, poate fi benefică pentru un colectiv de oameni cu o muncă liniștită, care nu sunt hărțuiți zilnic, criticați, contestați, eventual înregistrați când își ies din fire din cauza stresului la care sunt supuși, ca să fie aruncați, după aceea, pe posturile de televiziune.
În ceea ce privește ridicarea școlilor slabe de către profesorii foarte bine pregătiți din Japonia, trebuie să țineți cont și de faptul că acea țară a ajuns la un nivel aproape uniform de dezvoltare tot datorită spiritului de sacrificiu al cetățenilor săi. Prin urmare, un profesor din Tokio, trimis într-o suburbie a orașului, va munci și acolo aproape în aceleași condiții și cu aceleași rezultate.
Rămâne problema telefonului mobil, pe care, înțeleg, doriți ca elevul să-l aibă permanent la el, chiar și în timpul orelor.
În Franța s-a hotărât interzicerea telefonului în școli tocmai pentru că acest obiect distrage atenția elevului de la procesul instructiv-educativ.
La nivel mondial a fost instituită Ziua Fără Telefonul Mobil fiindcă dependența de acest aparat cauzează atâtea probleme, de la neatenție fără urmări deosebite până la accidente grave de circulație. Eu și colegii mei, la ore, cu greu îi facem pe elevi să se despartă de telefoane și să le depoziteze într-o cutie, pe catedră. La unele clase nici măcar asta nu reușim, ne dăm bătuți pentru că discuțiile ar dura la nesfârșit și se pierde timp din oră. Facem ce putem; adică predăm, ascultăm, evaluăm, notăm un colectiv de treizeci și ceva de copii, dependenți permanent de o lume virtuală, la care nu pot renunța și de care sunt legați 24 de ore din 24 prin jocuri on-line, socializare, mesaje WhatsApp, reclame de tot felul, notificări, filmulețe.
Nici introducerea tabletelor în școli nu este ceva absolut pozitiv. Copiii noștri deja nu mai știu să scrie de mână sau să deseneze, iar măsura aceasta i-ar îndepărta complet de la o activitate pe care omenirea a perfecționat-o în mii de ani. Sau trebuie, neapărat, să facem ce fac alte țări? Aceste țări își permit să experimenteze orice datorită unui avans uniform în dezvoltarea economică și tehnologică. Pot fi încercări de scurtă durată, la care pot renunță oricând pentru a reveni la ce a fost cândva.
Nu tot ce este nou este neapărat și bun și trebuie aplicat cu orice preț. Sau trebuie să copiem ce fac alții ca, mai apoi, să copiem ce desfac? Nu mai avem și noi capul nostru, să se mai ia și alții după noi?
Deci, Doamna Ministru, dacă doriți într-adevăr o îmbunătățire în domeniul învățământului, începeți prin a-l înțelege, prin a pătrunde în toate aspectele vieții de zi cu zi din sălile de clasă. Și, în primul rând, începeți prin a-l intelege pe cel pe umerii căruia stă toata povara învățământului românesc, adică pe omul de la catedră.