Mare grijă la transparență!
Toți se pricep: la limbi străine, matematică, fizică, română, muzică, desen, sport etc, dar mai ales la pedagogie. Știu și psihologie. Cu alte cuvinte, toți știu cum ar trebui să predai. Toți adică toți: de la primul ministru, care și el știe că profesorul trebuie să fie într-un fel anume, așa cum domnia sa îl vede; dinamic, flexibil, să se adapteze din mers noilor provocări ale prezentului, până la mămicile și tăticii de pe alei. Și ei știu ce trebuie să facă profesorul și cum trebuie să facă. Iar la această atmosferă de conlucrare generalizată contribuie și unii dintre noi, care consideră că trebuie să reacționăm prompt la toate provocările pe care le lansează viața, că de aia ne-am ales meseria asta.
Zilele trecute un dom’ profesor, distins, nu zic, făcea referire într-un interviu la așa ceva. Unii, când se pomenesc cu un microfon în față, cred că prin ceea ce zici trebuie neapărat să-i fii cuiva pe plac. Laudă în stânga și în dreapta, deși nu sunt întrebați, ba președintele, ba primul ministru, cântă în strună unora sau altora, în speranța că vor fi lăudați și ei. Mai zicea domnul acela că profesorii, de când cu online-ul ăsta, pot foarte bine sâmbăta și duminica să iasă în parc cu copiii, pentru a prelungi comunicarea. I s-a răspuns într-un comentariu: Dacă tăceai, filozof rămâneai. Adică i s-a dat de înțeles că remarcile făcute sunt absolut lipsite de sens și de elementar bun simț.
Te pomenești trimis la muncă de oricine care habar nu are cât muncești tu. De multe ori se întâmplă ca cei ce te mână la muncă -așa procedau naziștii și comuniștii- să muncească cel mai puțin, sau mult și prost.
Iar acum sunt mulți care fac asta. Adică ce să mai, toți ne mână la muncă și își freacă palmele: ia să-i vedem acum și pe ăștia ce fac! Ministerul, inspectoratele și chiar unii directori de școli și-au luat cu bucurie angajamentul să ne vadă muncind și să arate și altora acest exemplu. Au propus ore de cincizeci și cinci de minute, probabil ca să avem timp să recuperăm ce nu s-a făcut până la capăt anul trecut, cu o pauză de cinci minute în care să ne mutâm de la o clasă la alta, să avem grijă de copii să nu se atingă, să meargă la toaleta, să nu-și împrumute sandvișurile mușcate sau sticlele cu apă. Să stăm printre ei, cum s-ar spune. Și așa ore la rând în care să predăm, să supraveghem, să fim cu ochii în patru, activități ce presupun a vorbi încontinuu. Dar când merg și eu la toaletă, când beau o înghițitură de apă, de mâncat nu mai zic, e un lux. Și toate astea făcute cu masca pe față, microfon prins de haină, mănuși, vizieră transparentă care îti încinge tămplele, filmați ca să transmitem online celor care stau comod acasă. Și toate cu trebuie, suntem obligați să facem, să asigurăm, să avem grijă. Subliniez faptul nu poți vorbi cu masca pe figură mai mult de un sfert de oră, pentru că începi să te sufoci, nu-ți ajunge aerul pur și simplu, iar masca devine ceva umed și neplăcut pe fața ta.
Orele online au fost reglementate și ele printr-un Ordin al Ministerului, conceput, după cum ziceam mai sus, pentru a arăta și altora cum muncim. La aceste ore pot participa părinții sau orice adult tutore legal. Adică în timp ce predai cu masca pe față, microfon, mănuși, vizieră, poți fi vizionat de copii și familiile lor care, atenție, nu doar asistă, ci participă. Cu alte cuvinte pot interveni, comenta, recomanda, critica sau, de ce nu?, ulterior reclama. Dar cum rămîne cu inviolabilitatea orei, cu acel cadru restrâns de desfășurare a orei de curs, cu secretul profesional, cu discreția comunicării profesor-elev. Din câte știu era o lege și pentru asta. Sau ordinele ministerului sunt mai tari ca legile statului?
Bun! Și ce propui? Ca așa-i la noi. De vorbit ai vorbit, da’ ce propui? Propun transparență. Transparență generală. Să filmăm și să transmitem în direct totul: anchetele polițiștilor, operațiile chirurgilor, consultațiile ginecologice, dermatologice, gastroenterologice. Să filmăm și să transmitem online din birourile băncilor, notarilor și avocaților, munca parlamentarilor. Și nu doar să filmăm, să transmitem, să asistăm, ci să participăm, adică să fim activi, să intervenim, să corectăm ce ni se pare că nu e bine: chirurgul că taie aiurea, judecătorul că nu e atent...
Dar de ce zic doar de unii? Să-i luăm pe toți la rând: vânzători, vameși, psihologi, angajați în companii, contabili. Să filmăm și să transmitem ce face fiecare la locul său de muncă. Nu de alta, dar mă simt discriminat. De ce să îmbunătățim doar calitatea educației? Că așa se zice: totul se face pentru îmbunătățirea calității actului educațional. Să le îmbunătățim pe toate.
În viață am învățat un lucru: tot ce propui pentru altii se poate întoarce împotriva ta. Concret: participând la aceste ore online transparente, intervenind în activitatea profesorilor și în desfășurarea orei de curs, vă expuneți propriul copil judecății, comentariilor, criticii sau chiar batjocurii celorlalți paricipanți la oră: păi da ăla sau aia n-a zis nimic și a luat 10, sau ăla a fost lăudat, iar al meu nu, sau ce are ăla și al meu n-are... Și așa mai departe. Ăla sau aia fiind chiar copilul meu.
Peste ordine, reglementări, norme, măsuri concepute cu sadism și care obligă există alte legi și drepturi ale statullui, ale lumii, ale bunului simț: discreția, protejarea imaginii proprii, nedivulgarea datelor confidențiale, atenția în manevrarea datelor personale. Și toate acestea, la rândul lor, sunt prevăzute în drepturi, coduri, norme juridice. Să ținem cont și de ele. Să nu ne lăsăm conduși de răutate și de dorința de spectacol pe seama altora. Deci, mare grijă la transparență!